Bolile misterioase care i-au răpus pe cei mai cunoscuți lideri ai României

Numeroase personalități de marcă ale istoriei și culturii românești au fost afectate de boli cronice grave care, în multe cazuri, le-au grăbit sfârșitul. Printre acești iluștri se numără Ștefan cel Mare, Carol I, Ferdinand I, Alexandru Lăpușneanu, Ștefan Luchian sau Mihai Eminescu.

Ca și mulți dintre semenii lor, aceste figuri importante ale istoriei și culturii române au fost supuse chinurilor unor boli cronice. Unii dintre ei au suferit de afecțiuni foarte grave, dificil de diagnosticat în epoca lor și care, în cele din urmă, le-au curmat existența. Însă bolile care i-au afectat pe Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu sau Carol I al României rămân până astăzi un mister, conform "Adevărul".

Diabet, gută sau ambele

În anul 1504, marele voievod Ștefan cel Mare a trecut în neființă, după o domnie de 47 de ani, cea mai îndelungată din istoria medievală a Principatelor românești. La vârsta de 71 de ani, și-a încheiat viața după o perioadă de suferință îndelungată. El a fost unul dintre cei mai puternici conducători din estul și centrul Europei din a doua jumătate a secolului al XV-lea, aducând Moldovei prosperitate și stabilitate politică.

Cauza exactă a decesului lui Ștefan cel Mare nu este cunoscută până în prezent, dar cronicile vremii atestă că a suferit în ultimii ani ai vieții.

"Domnul Moldovei este chinuit de o boală lungă și a ajuns la o vârstă înaintată", i-a scris regele Ungariei, Vladislav, dogelui Veneției, în 9 noiembrie 1503.

Se presupune că suferea de gută sau podagră. "În anul 1504, în data de 2 iulie, marți, la ora 1:00 după răsăritul soarelui, prin voia destinului, a murit Ștefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrânețe și gută", scria cronicarul polonez Miechowski.

Guta este o afecțiune caracterizată prin acumularea de acid uric, care cristalizează în articulații și în jurul acestora. În mod obișnuit, apare la încheieturile picioarelor și la degetul mare, dar, fără tratament și regim alimentar corespunzător, poate afecta toate articulațiile. Consumul excesiv de carne de vânat și vin agrava această afecțiune. Prin urmare, guta era considerată o boală a aristocrației.

Se știe că Ștefan cel Mare era un mare iubitor de vin, așa cum reiese și din portretele sale votive din mănăstiri, și un pasionat ospățar. Guta, netratată, putea duce la imobilizarea la pat, dar nu era fatală.

Alți istorici sugerează că o vechi rană dobândită în timpul asediului Chiliei din 1462 s-ar fi re-deschis mai târziu. Aceasta ar fi fost, pentru unii, un semn că domnitorul Moldovei ar fi dezvoltat diabet de tip II în vârstă. Rana care s-a deschis și nu s-a vindecat, conducând la amputare, este cel mai probabil un semn al diabetului.

La acea vreme, boala nu era înțeleasă, astfel că Ștefan a decedat, cel mai probabil, fără un tratament eficient. Este posibil să fi avut și gută, dar și diabet, acesta din urmă dovedindu-se fatal.

Boala misterioasă a lui Vodă Lăpușneanu

Alexandru Lăpușneanu a fost domnitor al Moldovei în secolul al XVI-lea și a devenit celebru pentru cruzimea pedepselor sale, îndreptate împotriva celor bănuiți de trădare. În vremuri de anarhie, cruzimea părea a fi singura modalitate de a menține ordinea.